MENIU

Alegeri 2024. România va avea peste 900 de secții din votare în afara granițelor

România va avea peste 900 de secții de votare în străinătate. Foto/Arhivă

Ministrul Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de votare în străinătate, aproape dublu comparativ cu alegerile europarlamentare din anul 2019.

„MAE acordă o prioritate maximă asigurării condiţiilor optime pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 şi pentru îndeplinirea tuturor atribuţiilor legale care revin ministerului. Vom organiza, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, nu număr de peste 900 de secţii de votare, mai exact 916, aproape dublu faţă de cele 471 organizate la alegerile europarlamentare din 2019. Totodată, este cel mai mare număr de secţii de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul anterior de 385 de secţii organizate la alegerile prezidenţiale din 2019”, a declarat Luminiţa Odobescu, într-o conferinţă de presă susţinută, luni, împreună cu şeful AEP.

La rândul său, preşedintele AEP Toni Greblă a anunţat că a fost tipărit primul exemplat al buletinului de vot, varianta specimen, iar de luni noapte va începe operaţiunea de tipărire a buletinelor de vot care vor fi distribuite în toate cele 916 secţii de votare de peste hotare.

„Aş vrea doar să reiau ceea ce aţi spus anterior că aţi trimis Autoritatea Electorală Permanentă numărul necesar de buletine de vot pentru ca cetăţenii să îşi poată exercita în străinătate dreptul de a alege reprezentanţii români în Parlamentul European. Primul exemplar al buletinului de vot, evident specimen, este gata, iar de la noapte va începe operaţiunea de tipărire a buletinelor de vot care vor fi distribuite tuturor celor peste 900 de secţii de votare din străintate care vor fi fost deschise în străinătate”, a explicat Toni Greblă.