MENIU

Alege cutia, iar noi îți spunem ce cadouri vei oferi celor dragi de Crăciun!

Pentru că suntem în luna cadourilor, azi îți propunem un test inedit – testul cadourilor. Alege cutia care îți place cel mai mult, din colajul de mai jos, și vezi ce spune ea despre personalitatea ta!

În spatele fiecărei cutii de cadou e un mesaj

Ambalajul unui cadou poate spune multe despre persoana care îl dăruiește. De la forma cutiei și până la culoarea hârtiei de împachetat – dacă aceasta există – totul transmite un mesaj. Sunt oameni care pun multă pasiune în decorarea unui cadou, dar sunt și persoane care nu suportă să ambaleze daruri, considerând că gestul și cadoul în sine sunt cele care contează, nu și ambalajul.

Indiferent din ce categorie faci parte, azi ne-am gândit să-ți propunem un test inedit. Alege o cutie de cadou, din colajul de mai jos, fără să stai prea mult pe gânduri, și află apoi ce transmite acea cutie despre tine, scrie Unica.ro.


Atenție! Trebuie să alegi cutia pe care tu ai dărui-o cuiva, nu cea pe care ție ți-ar plăcea să o primești!



Cutia nr. 1 – Nu poți spune despre tine că iubești să faci cadouri, dar nici nu te deranjează prea mult să faci asta. Pentru că ești o persoană practică, vei alege întotdeauna un cadou care să-i fie util celui sau celei care îl primește. Chiar dacă nu acorzi mare atenție ambalajului, ești genul de persoană care se străduiește să aleagă totuși ceva ce i se pare drăguț.

Cutia nr. 2 – Nu ai nimic împotriva cadourilor, dar tu chiar nu pui preț pe ambalaj. Nici când oferi un dar, nici când îl primești. Ceea ce este dincolo de cutie te interesează, așa că de cele mai multe ori alegi un ambalaj simplu, minimalist. Ești o persoană pragmatică și nu îi înțelegi deloc pe cei care stau ore în șir să decoreze cadourile de Crăciun.

Cutia nr. 3 – Pentru tine romantismul este o stare de spirit. Ești genul de persoană care visează cu ochii deschiși, adoră să trimită bilețele cu mesaje jucăușe celor dragi și cumpere cutii de cadouri cât mai frumoase. Nu pui preț pe valoarea materială a darurilor, ci mai degrabă pe simbolistica acestora.

Cutia nr. 4 – Iubești obiectele de papetărie și ești fascinată de cutiile de cadou frumos colorate sau decorate. Alegi cu grijă hârtia de ambalaj, panglica și acorzi mare atenție tuturor detaliilor. Ești o persoană foarte afectuoasă, căreia îi place să dăruiască și să primească iubire.

Cutia nr. 5 – Te consideri unul dintre spiridușii Moșului, iar luna decembrie este de departe luna ta preferată. Cumperi cadourile din timp, le ambalezi manual, iar uneori chiar confecționezi singură decorațiunile pentru acestea. Ești o persoană caldă, deschisă, care pune preț pe detalii și care își dorește să aducă mereu zâmbete pe chipurile persoanelor dragi.