Alcoolul a fost interzis în stațiunile bogaților din Europa. Decizia controversată care va pune bețe în roate petrecăreților
Măsură fără precedent în destinațiile bogaților! Vânzarea alcoolului va fi interzisă în două stațiuni preferate de petrecăreții din Europa. Vorbim despre Ibiza și Mallorca. Turiștii, dar și localnicii care vor fi prinși cu o sticlă deschisă riscă amenzi uriașe.
Guvernul regional a decis să înăsprească legea, adoptată încă din 2020, privind interzicerea consumului de alcool. Astfel, se va aplica și unor locuri turistice populare, inclusiv Playa de Palma din Mallorca și Sant Antoni din Ibiza, unde petrecerile și alcoolul sunt la ordinea zilei.
Practic între orele 21:30 și 8.00 dimineața, oamenii nu vor mai avea voie să consume alcool. În schimb, acesta va fi legal în continuare pe ambarcațiunile destinate petrecerilor. Cei care nu respectă noua măsură se vor alege cu amenzi în valoare de până la 1.500 de euro.
”Decretul privind turismul responsabil” vizează zone din municipalităţile Palma şi Llucmajor din Mallorca, inclusiv staţiunea Playa de Palma şi staţiunea preferată de britanici, Magaluf. Se va aplica de asemenea în Sant Antoni de Portmany, din Ibiza.
Fiecare dintre aceste zone va primi 4 milioane de euro anual pentru implementarea decretului. Banii provin din taxe turistice.
Terasele barurilor şi restaurantelor, precum şi alte locuri autorizate în mod expres pentru consumul de alcool sunt exceptate de la această interdicţie.
O vedetă pune la zid divele care își fac operații estetice. „Poate au o nesiguranță de sine”