MENIU

Al Qaida obține o victorie majoră

<p>Al Qaida</p>

Orașul Idleb, situat în nord-vestul Siriei, a căzut sâmbătă în mâinile combatanților rețelei jihadiste Al Qaida și ale aliaților săi, potrivit unei organizații neguvernamentale, devenind astfel a doua capitală provincială care scapă controlului regimului de la începerea conflictului acum patru ani, relatează Agerpres.

Raqa—partea de nord a Siriei — a fost prima capitală provincială care a scăpat controlului regimului președintelui Bashar al-Assad, fiind capturată în martie 2013 de către rebeli, devenind de facto 'capitala' grupării extremiste Statul Islamic în Siria.

"După cinci zile de lupte violente, soldate cu peste 130 de morți, 'Frontul Al-Nosra' și aliații săi au capturat în totalitate Idleb", a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH).

'Al-Nosra', filiala siriană a Al Qaida, a anunțat pe Twitter "eliberarea" orașului.

"Orașul Idleb a fost eliberat și mujahedinii îi vânează pe ultimii chabbihas (oameni ai regimului) care încearcă să fugă", afirmă grupul pe contul său de Twitter, postând fotografii ale combatanților în fața guvernoratului din Idleb, sediului regional al poliției militare, primăriei și închisorii.

"Mai este un grup de soldați care luptă încă în perimetrul de securitate al orașului, dar ei nu pot inversa situația", potrivit lui Rami Abdel Rahmane, directorul OSDH, cu sediul în Marea Britanie, dar având o rețea de surse pe întreg teritoriul Siriei.

Cucerirea rapidă a orașului, în pofida a 150 de raiduri aeriene ale armatei în patru zile, se explică prin faptul că "aproape 2.000 de rebeli au atacat din toate părțile, cu 40 de transportoare de trupe".

Regimul a anticipat, se pare, o înfrângere. "Cu două săptămâni în urmă, ei (oficialii) au început să transfere birourile administrative din Idleb la Jisr el-Choughour", unul din cele două orașe care se mai află încă sub controlul regimului în provincia Idleb, a indicat acesta.

La frontiera cu Turcia, provincia Idleb este în marte parte sub controlul 'Frontului Al-Nosra'.

Față de rivalul său jihadist, gruparea Statul Islamic (SI), care și-a proclamat un "califat" pe teritoriul pe care îl controlează în Siria și Irak, 'Al-Nosra' intenționează să își întemeieze propriul "emirat" în Siria, potrivit analiștilor.AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci)

În provincie, regimul nu mai controlează decât localitățile Jisr al-Shughour, Ariha, unele comunitați mici, aeroportul militar din Abu Douhour, precum și cinci baze militare.

Mai multe articole despre:
Siria Al Qaida jihadişti