Ajutoarele de urgenţă pentru cei afectaţi de inundaţii. Ministrul Muncii a anunțat renunțarea la o etapă birocratică, pentru ca banii să ajungă mai repede la sinistrați
Ministerul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că ajutoarele de urgență în valoare de 100 de milioane de lei destinate sprijinirii celor afectați de inundațiile recent din România vor fi acordate fără efectuarea unor anchete sociale, astfel încât fondurile să ajungă cât mai repede la persoanele care au nevoie de asistență.
Guvernul a aprobat în şedinţa de luni, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, acordarea de ajutoare de urgenţă de 100 de milioane de lei pentru sprijinirea a aproximativ 6.500 de familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de inundaţii, alunecări de teren şi alte fenomene meteorologice deosebite produse recent, a anunţat MMSS într-o postare pe propria pagină de Facebook.
Astfel, fiecare familie şi persoană singură din localităţile afectate va primi câte 10.000 lei iar familiile persoanelor decedate ca urmare a inundaţiilor, alunecărilor de teren şi fenomenelor meteorologice deosebite vor beneficia suplimentar de câte 10.000 de lei, pentru fiecare victimă.
"Prin acordarea acestor ajutoare, Guvernul intervine în regim de urgenţă să sprijine persoanele afectate de calamităţile naturale înregistrate în ultimele zile. Având în vedere situaţia extrem de gravă a acestor oameni, am stabilit un mecanism de plată fără realizarea de anchete sociale, pentru ca banii alocaţi să ajungă în cel mai scurt timp la persoanele care au nevoie de ajutor", a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, în comunicatul MMSS.
Actul normativ aprobat prevede că ajutoarele de urgenţă nominale se aprobă prin notă de ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar sumele individuale se stabilesc în cuantumul prevăzut, pe baza borderourilor întocmite de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţele afectate, cu sprijinul Instituţiei Prefectului şi al primăriilor localităţilor afectate.
Suma necesară se suportă din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, suplimentat din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului.
Şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor de zilele trecute, iar sute de case au fost afectate de viituri în judeţele Galaţi şi Vaslui.