MENIU

Airbus s-ar putea retrage din România, dacă nu primeşte o oferă concretă din partea Guvernului

Airbus s-ar putea retrage din România, dacă nu primeşte o oferă concretă din partea Guvernului

Compania Airbus Helicopters ar putea înceta activităţile de producţie în România, dacă nu primeşte o ofertă clară din partea Guvernului de la Bucureşti pentru intensificarea producţiei în uzina de la Ghimbav, a semnalat directorul general al firmei, Bruno Even, citat de cotidianul La Tribune.

Bruno Even a făcut aceste declaraţii pentru cotidianul La Tribune în contextul în care ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, efectuează o vizită oficială în Franţa, unde se va întâlni cu omologul său francez, Florence Parly.

Directorul general al Airbus Helicopters, Bruno Even, aşteaptă o poziţionare fermă din partea României, notează MEDIAFAX. Datele problemei sunt destul de clare pentru companie: fie Bucureştiul cumpără elicoptere de la grupul franco-german, astfel încât să poată fi utilizată linia de asamblare a elicopterului de transport H215 de la Ghimbav (judeţul Braşov), inaugurată în august 2016 în prezenţa fostului preşedinte François Hollande, fie uzina va fi închisă, iar activităţile vor fi transferate în altă ţară.

"Sunt pregătiţi să sacrifice 50 de ani de cooperare. Este o imensă dezamăgire", afirmă surse din cadrul companiei Airbus, citate de cotidianul La Tribune.

Mai multe articole despre:
Airbus Helicopters