MENIU

AID România: Declaraţiile şefului statului major rus la adresa României şi Poloniei, o ameninţare

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) condamnă ferm amenințările la adresa securității României formulate ieri de către Șeful Statului Major al Forțelor Armate ruse, Generalul Valeri Gherasimov și amintește că România este parte NATO, iar o amenințare la adresa României, Poloniei sau oricărei țări membră NATO este o amenințare directă la adresa NATO. 

Într-un război informațional pot fi acceptate ca retorică politică declarații ale diverșilor lideri politici ai unor țări, însă în cazul de față nu este vorba despre un om politic, despre un analist sau despre un reprezentant al administrației, ci este vorba despre un militar activ, despre însuși Seful Statului major al Fortelor Armate ruse. Astfel, AID Romania consideră declarațiile făcute drept o declarație de război inacceptabilă, intolerabilă venită din partea unui militar. Solicităm astfel tuturor autorităților române să ia în serios declarațiile generalului Valeri Gherasimov și să le trateze ca pe o amenințare la adresa securității naționale. Observăm până acum o atitudine noncombat și lipsită de responsabilitate în raport cu amenințările externe din partea anumitor lideri politici, cu câteva excepții care au formulat deja puncte de vedere cu privire la aceste amenințări.

AID atrage atenția că aceste mesaje din partea liderilor politici ca răspuns la amenințarea expresă a Șeful Statului major al Forțelor Armate ruse sunt vitale pentru crearea unui climat de securitate cetățenilor români la care declarațiile mai sus menționate au ajuns prin toate canalele media. De asemenea, amintim faptul că România este țară membră NATO, protejată și apărată de un parteneriat solid cu marile puteri ale lumii și orice amenințare de acest gen trebuie să primească un răspuns imediat. AID consideră că liderii politici români cunosc toate aceste lucruri, însă trebuie să înceapă să se raporteze și la securitatea cetățenilor români prin transmiterea acestor mesaje.

Totodată, facem precizarea că o parte a liderilor politici responsabili cu securitatea statului au obligația să reacționeze prompt, să comunice public, această reacție netrebuind să vină niciodată din partea instituțiilor militare sau de securitate, așa cum s-a întâmplat în cazul generalului rus Valeri Gherasimov.

AID este în continuare de părere că Rusia și cetățenii acestei țări sunt și trebuie să fie parteneri de încredere ai Europei, ai României și ai NATO, dar nu în contextul unor asemenea declarații venite din partea unui oficial cu așa o greutatea în domeniul apărării și al securității.


Mai multe, pe aid-romania.org

Mai multe articole despre:
Valeri Gherasimov seful statului major rus