MENIU

AID: Democrația înseamnă PUTEREA POPORULUI. Poporul își ia puterea înapoi!

Proteste

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) a transmis un comunicat de presă în această seară prin care aplaudă protestul din Piața Universității și marșul, despre care susține că arată semne de întărire și însănătoșire a democrației, și face apel la Jandarmeria Română să dea dovadă de un comportament exemplar în fața acestei demonstrații de solidaritate și democrație.

"Protestul din Piața Universității și marșul din data de 03 noiembrie 2015, semne de întărire și însănătoșire a democrației. Mitingul de astăzi din Piața Victoriei și marșul de duminică, 01 noiembrie 2015, reprezintă un semn clar de însănătoșire a democrației romanești: democrația înseamnă PUTEREA POPORULUI. Apreciem faptul căpoporul a înțeles că în momente grele trebuie să își ia puterea înapoi, să penalizeze abuzul, să ceară explicații și să își strige credința, principiile sau durerea", se arată în comunicatul AID.

Totodată, Asociația pentru Implementarea Democrației atrage atenția autorităților care sunt responsabile de gestionarea demonstrației din această seară să se comporte exempler și omenesc.

"Asociația pentru Implementarea Democrației face apel la Jandarmeria Română, un exemplu de instituție de aplicare a legii și ordinii, să respecte durerea acestor oameni și să dea dovadă de un comportament exemplar în fața acestei demonstrații de solidaritate și democrație", cere AID.