Ai un copil care scrie cu mâna stângă? Să nu faci niciodată acest lucru
În lume doar unul din zece oameni scrie cu stânga. Totuşi, în mintea părinților rămâne întrebarea dacă al lor copil care scrie cu mâna stânga ar trebui corectat.
De-a lungul secolelor cei care scriau cu mâna stânga erau considerați "ciudați", în timp ce ei se credeau speciali. Dintre acești oameni speciali, care au schimbat însă cursul istoriei îi amintim pe Picasso, Michelangelo, Rafael, Leonardo da Vinci sau Einstein.
Mai mult, șapte dintre ultimii președinți ai Statelor Unite, inclusiv Barack Obama, fac parte din tabăra oamenilor care scriu cu mâna stângă.
Este interesant de știut că termenul "sinistru", care provine din latinescul "sinister", înseamnă "stâng". Asta în timp ce termenul "dexteritate", sinonim cu "îndemânare", vine de la cuvântul "dexter" care înseamnă "drept", scrie portalinvatamant.ro.
Înca din Antichitate, stângăcii erau considerați ca fiind persoane negative, de aici și cuvântul "stângăcie", destul de mult implementat în limbajul popular.
Mai mult, în zilele noastre, în multe țări din Asia și Africa este necivilizat să mănânci cu mâna stângă.
Psihologii spun că învățătorii care încearcă să transforme un stângaci într-un dreptaci fac cea mai mare greșeală. Copiii stângaci obligați să scrie cu mâna dreapta pot ajunge să aibă dificultăți de învățare.