MENIU

Ai balconul deschis? Primești amendă dacă usuci rufele în el. În ce oraș din România se va întâmpla

Uscarea rufelor în balcoanele deschise sau bătutul covoarelor în spatele blocului vor fi sancționate în municipiul Buzău, de la 1 decembrie, cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei , potrivit prevederilor unui nou regulament de conviețuire socială votat joi de Consiliul Local Municipal (CLM) Buzău.  

Aceeași amendă va fi aplicată de către polițiștii locali și persoanelor care scuipă pe domeniul public sau aruncă hârtii, dar și celor surprinși că scriu sau desenează pe fațadele blocurilor, clădirilor, dar și pe gardurile, monumentele și statuile de pe raza municipiului, potrivit agerpres.ro.

Inițiatorul regulamentului, primarul Constantin Toma, a declarat la finalul ședinței CLM că sunt reguli stricte, dar foarte necesare.

"De aproape 28 de ani s-au tolerat astfel de lucruri care nu au nimic în comun cu viața într-un oraș civilizat, dar uneori civilizația trebuie introdusă și cu forța", a mai declarat primarul Constantin Toma.

Un punct al regulamentului contestat de consilierii locali PNL este impunerea asociațiilor de proprietari să mențină curățenia în parcările din municipiu.

Mai multe articole despre:
amendă balcoane