MENIU

Ai aceste obiceiuri? Atunci schimbă-le! Riști să faci cancer

Foto/Arhivă/Profimedia

Prin efectuarea unor mici schimbări în stilul de viață poți reduce șansele de a dezvoltă această boală cumplită, fără a mai menționa o serie de alte probleme de sănătate.

Tutun.

Cel puțin 70 de substanțe chimice din tutun provoacă cancer prin deteriorarea ADN-ului.

Radon.

Acest gaz radioactiv, format prin dezintegrarea radioactivă a uraniului din pământ, apare în cantități mici în natură, unde este inofensiv. Însă, dacă se acumulează într-o încăpere și este inspirat, radonul este deosebit de periculos deoarece descompune mucoasa plămânilor. Este considerat cauza principala a cancerului pulmonar la nefumători.

Azbest.

Fibrele dure, minuscule din azbest ajută la întărirea diferitelor produselor precum țevi, țigle și piesele auto (plăcute de frână, disc de ambreiaj, garnituri). Dacă aceste fibre sunt inspirate, se depun în interiorul plămânilor și produc cancer. Din fericire, în prezent, puține materiale de construcții și produse conțin azbest.

Acrilamidă.

Această substanță chimică este emanată atunci când unele legume, cum ar fi cartofii, sunt încălzite la temperaturi ridicate (prajire, frigere, coacere). Studiile arată că animalele de laborator care au fost expuse la doze mari de acrilamidă au dezvoltat cancer.

Formaldehidă.

Acest produs chimic este utilizat în multe produse de uz casnic, inclusiv placaj și anumite țesături. Studiile efectuate asupra animalelor de laborator și a persoanelor care sunt expuse formaldehidei la locul de muncă demonstrează că poate provoca cancer.

Razele ultraviolete.

Studiile arată că razele ultraviolete (UV), indiferent că provin de la soare sau din saloanele de bronzat, se absorb în piele și, în timp, produc deteriorarea celulelor. Majoritatea cazurilor de cancer de piele se datorează expunerii prelungite și neprotejate la razele UV.

Alcool.

Consumul excesiv de alcool crește riscul de apariție a următoarelor tipuri de cancer: de cap și gât, cancer esofagian, cancer de san, cancer la ficat, cancer colorectal.

Carne procesată.

Consumul îndelungat de șuncă bacon, salamul, cârnații, mezelurile, practic orice tip de carne care a fost conservată sau aromată, crește șansele de a face cancer de colon.

Gaze de eșapament.

Camioanele, autobuzele, trenurile și unele mașini care funcționează cu motorină cresc riscul de a dezvoltă cancer pulmonar și alte tipuri de cancer.

Poluarea.

Pe lângă gazele de eșapament, aerul exterior poluat conține praf și urme de metale și solvenți care pot duce la cancer.

Lista completă a factorilor cancerigeni sau cu risc cancerigen, publicată de Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), poate fi consultată pe site-ul Asociației Americane de Cancer

SURSA

Mai multe articole despre:
cancer obiceiuri cancer tratament cancer