ȘAH: Cum s-a încheiat prima partidă a meciului pentru titlul mondial dintre Carlsen și Anand
Prima partidă pentru titlul de campion mondial de șah, care îi opune pe norvegianul de 23 de ani Magnus Carlsen, deținătorul titlului, și pe indianul Viswanathan Anand, 44 de ani, s-a desfășurat sâmbătă la Soci (Rusia), încheindu-se cu o remiză, potrivit AGERPRES.
Cei doi mari maeștri internaționali au căzut de acord cu egalitatea după 48 de mutări, Anand având piesele albe, conform tragerii la sorți efectuate vineri.
Meciul este prevăzut până pe 27 noiembrie, pe durata a 12 partide, a doua urmând să se dispute duminică. În caz de egalitate se dispută partide de șah rapid, apoi partide blitz.
Carlsen, supranumit "Mozart al șahului", datorită imensului talent, dar și unei precocități nemaiîntâlnite în "sportul minții" (a primit titlul de mare maestru internațional la 13 ani, iar la 19 ani a fost cel mai tânăr deținător al coeficientului ELO cel mai bun din lume), a intrat în posesia titlului suprem în 2013, în India, după ce l-a învins chiar pe Viswanathan Anand, campion mondial încă din 2007. Când nu joacă șah, norvegianul este manechin.