Aglomerație în vămi: românii se întorc în țările în care lucreză. Ce recomandă Poliției de Frontieră
Punctele de trecere a frontierei din vestul țării au început să se aglomereze, pe sensul de ieșire din țară, dovadă că românii din străinătate se întorc în țările în care lucreză. Poliţia de Frontieră a anunţat că a luat măsuri de fluidizare a traficului.
La Nădlac, spre exemplu, cei care vor să iasă din țară au avut de aștept, în această după-amiază, aproximativ o oră, iar la Cenad și la Petea, circa 40 de minute, conform aplicației de trafic online a Poliției de Frontieră, relatează HotNews.ro.
În încercarea de a evita aglomerațiile, Poliția de Frontieră a anunțat suplimentarea personalului la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pe sensul de ieşire din ţară până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.
De asemenea, se are în vedere folosirea staţiilor mobile de control.
La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare.
Poliţia de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să fie evitată aglomerația:
- în jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand
- în jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, PTF Săcuieni
- in jud. Satu-Mare: P.T.F. Urziceni şi P.T.F. Petea
- in jud. Timiş: P.T.F. Cenad
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.