Aglomerația din vama Nădlac: Ce reguli au stabilit Marcel Vela și ministrul de Interne din Ungaria
Ministrul de Interne din România - Marccel Vela și omologul său din Ungaria s-au întâlnit, miercuri, pentru a stabili regulile noi pentru intrarea în țară, după aglomerația din ultimele zile la punctele de trecere.
”Această tranzitare a Ungariei este stabilită de Guvernul de acolo, care a decis că pentru a-și proteja cetățenii nu se poate intra decât între 21.00 și 13.00 ziua, ora României. Acum nu mai este nimeni acolo. Ce am făcut pentru a interveni în sprijinul României. Am avut o întâlnire cu ministrul de Interne de la Budapesta. Am stabilit niște aspecte. De mâine dimineață, de la ora 6.00, se vor putea face anumite culoare de tranzit spre România și prin alte trei puncte: spre Turnu, Salonta și Valea lui Mihai, în ideea de a elimina presiunea și aglomerația de la Nădlac 1 și 2.
Noi, ca autorități, am făcut următorul lucru: pe lângă punctele fixe din vamă, am dispus 14 puncte mobile de poliție de frontieră. Polițiștii au mers la fiecare autoturism pentru a mobiliza traficul. Alt aspect negociat cu ministrul de Interne din Ungaria pentru cei care traversează pietonal: că vin cu autocare, sunt debarcați, urmând să traverseze. 1099 de persoane au intrat pe jos în ultimele 12 ore. De azi, pot circula autocare cu cetățeni români care să intre în România și să nu mai fie debarcați în Ungaria să meargă pe jos. Am stabilit două culoare, pe Borș și pe Nădlac”, a declarat Marcel Vela la Realitatea PLUS.