MENIU

Agerpres a anunțat sancțiunile luate după gafa broșurii Germania-România

Comisia pentru cercetarea și soluționarea abaterilor disciplinare din cadrul Agenției Naționale de Presă AGERPRES, convocată la solicitarea directorului general, Alexandru Giboi, în cazul editării broșurii "Germania-România. 135 de ani de relații diplomatice", a decis sancționarea persoanei care a avut în responsabilitate partea de tehnoredactare și design ale broșurii. 

Potrivit unui comunicat al AGERPRES, "în urma regretabilei greșeli ce s-a produs la editarea broșurii 'Germania-România. 135 de ani de relații diplomatice', directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Alexandru Giboi, a sesizat Comisia pentru cercetarea și soluționarea abaterilor disciplinare''.

Comisia de disciplină, întrunită miercuri, a întocmit un raport care a fost adus la cunoștința directorului general, ce are competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară. Directorul general al AGERPRES a emis actul administrativ de sancționare, prin care Alexandra Ștefan, expert în cadrul Biroului Comunicare și Relații Internaționale, a fost sancționată cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni, ''întrucât nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu''.

''Precizăm că sancțiunea disciplinară aplicată este printre cele mai mari permise de lege'', precizează comunicatul. Conform sursei citate, în urma analizei situației, a reieșit că Alexandra Ștefan a avut în responsabilitate exclusiv partea de tehnoredactare și design ale broșurii, inclusiv ale copertei.

 Mai multe pe Agerpres