Află care este secretul celei mai sănătoase rețete de mici. Îi poți consuma fără temeri
De Ziua Internațională a Muncii a devenit deja tradiție ca lumea să iasă la iarbă verde și să încingă grătarul cu mici. Deși medicii și dieteticienii atenționază că această gustare este mai mult nocivă, decât benefică pentru sănătate, oamenii nu pot rezista tentației de a savura o porție de mici cu muștar.
Iată care sunt secretele micilor, unul dintre cele mai apreciate preparate pe tărâmul românesc!
- un kg de carne tocată (vită, porc și oaie, se pot face diferite combinații,în funcție de preferințe);
- 8 grame de bicarbonat de sodiu;
- o linguriță de suc de lămâie;
- o lingură de ulei;
- o căpățână de usturoi;
- 500 ml de supă de oase concentrată (fierbe oasele timp de câteva ore; ea înlocuiește gelatina folosită în comerț);
- piper proaspăt măcinat;
- cimbru uscat;
- coriandru;
- chimion;
- sare;
- paprika dulce (opțional).
Pentru început, prepară o supă nesărată cu măduvă din oase de vacă. După aceea, pune carnea tocată într-un castron și verifică dacă mai sunt tendoane ori oase prin ea. Pentru a evita astfel de neplăceri, este indicat să alegi un produs de calitate. Daca ai mai mult timp la dispoziție, toacă acasă carnea.
Pune bicarbonatul de sodiu stins cu suc de lamaie peste carnea tocată, apoi amestecă bine compoziția (ca și cum ai frământa un aluat). Adaugă jumătate din cantitatea de supă de oase, toate condimentele și usturoiul pisat, amestecând bine. Ca sa obții un preparat delicios, introdu carnea la rece cel puțin 12 ore.
A doua zi frământă carnea tocată din nou, adăugând și restul de supă de oase peste ea. Lasă amestecul la o parte o jumătate de oră, apoi modelează micii. Unge-i cu ulei peste tot și mai lasă-i puțin deoparte, apoi pregătește-i pe grill ori la cuptor. Nu lăsa focul să îi pătrundă de tot, altfel nu vor mai fi suculenți, ci se vor usca.