MENIU

Află când te vei mărita doar alăturând palmele

Află când te vei mărita doar alăturând palmele

Chiromanția este o practică ce datează din cele mai vechi timpuri, iar simbolistica ei dăinuiește și în zilele noastre. Această artă a trecut testul timpului nu doar pentru că are atât de mulți adepți, dar și pentru că teoriile sale sunt extrem de interesante chiar și pentru ochiul celor mai circumspecți dintre noi.

Potrivit acestei arte, prima linie principală care se găsește în palmă și începe de sub degetul mic și se continuă pe toată lățimea palmei, sau, după caz, până la jumătate, este linia căsătoriei.

Iată cu cine te vei căsători și când, în funcție de cum se aliniază liniile căsătoriei atunci când împreunezi palmele.

Dacă sunt la același nivel

Dacă atunci când apropii palma una de cealaltă, linia căsătoriei de la ambele palme este continuă, adică să găsește pe același nivel, acest lucru spune despre tine că ești o persoană calmă și răbdătoare, gentilă și plină de compasiune. Ești o persoană stăpână pe sine, căreia nu-i place să se afle în preajma oamenilor agresivi. Bărbatul cu care te vei mărita va fi acela cu care se vor înțelege foarte bine familia și prietenii tăi, însă va dura destul de mult timp până îl vei găsi.

Dacă dreapta e deasupra celei stângi

Dacă linia palmei drepte este deasupra celei stângi acest lucru semnifică faptul că ești o persoană înțeleaptă, deși ești foarte tânără. Ești atrasă de persoane mai în vârstă decât tine, așa că cel care îți va deveni bărbat va fi cineva mult mai mare, de la care vei învăța că nu trebuie să te intereseze ceea ce cred ceilalți despre tine. Ești cu picioarele pe pământ, iar norocul îți va surâde mai devreme decât te-ai aștepta.

Dacă linia stângă este mai sus decât dreapta

Dacă linia din palma stângă este deasupra liniei din palma dreaptă, acest lucru înseamnă că ești o persoană extrem de puternică, foarte conștientă de calitățile și abilitățile tale, scrie unica.ro. Ești foarte directă și întotdeauna ești cea care pune piciorul în prag. Bărbatul care te va lua de soție, într-un viitor apropiat, va arăta bine. Va avea un fizic pentru care te vor invidia toate prietenele. De asemenea, există posibilitatea să fie din altă țară și să fie mai tânăr decât tine.