Afacerile Tel Drum merg ca pe roate. Contract uriaș de deszăpezire până în 2020!
Afacerile Tel Drum merg ca pe roate, în ciuda dosarelor tot mai grele făcute de procurorii DNA. Chiar dacă procurorii se pregătesc să pună sechestru pe averile inculpaților din dosarul Tel Drum, compania despre care se spune că este controlată de șeful PSD, Liviu Dragnea, încasează aproape 42 milioane de lei cu tot cu TVA, ca să facă deszăpezirea în județul Teleorman.
Compania de Drumuri a anunțat ieri că are încheiate și semnate toate cele 57 de Acorduri cadru și contractele subsecvente, aferente activității de deszăpezire pentru iarna 2017-2018.
În plus, șefii CNAIR au publicat lista completă cu contractele de deszăpezire valabile până în 2020.
În județul Teleorman, compania Tel Drum și-a adjudecat deszăpezire pe următorii 4 ani printr-un contract semnat în august 2016, în valoare de 35,576 milioane lei fără TVA.
Situația prezentată de Compania de Drumuri poate fi văzută aici
Sechestru pe averile inculpaților din dosarul TelDrum
Ancheta Teldrum, care l-a băgat în corzi pe șeful Camerei Deputaților, avansează! Potrivit unor surse Realitatea TV, procurorii anticorupție au programat astăzi noi audieri în acest caz.
Potrivit Realitatea TV, procurorii vor impune sechestru în acest dosar, în care prejudiciul estimat până în acest moment este de 20 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei.
Potrivit DNA, Liviu Dragnea, președintele CJ Teleorman la data faptelor, este cercetat pentru constituire de grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.
În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare.
DNA precizează că prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului european antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.