MENIU

Afacerile auto-moto, în creştere cu peste 10%

În perioada ianuarie-noiembrie 2017, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de perioada similară din 2016, ca serie brută, cu 11,5%, arată comunicatul de luni al Institutuuil Naţional de Statistică (INS).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţul auto-moto au crescut cu 12,3%.

Potrivit INS, afacerile din comerţul cu motociclete au crescut, în primele 11 luni din 2017, cu 51,3%, afacerile service-urilor auto au avansat cu 24,3%, iar afacerile din vânzările de autovehicule au crescut cu 10,6%.

În terminologia INS, cifra de afaceri reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referinţă, provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA şi veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.

Mai multe articole despre:
auto moto INS