Aeroport din sud-estul Turciei, ATACAT cu rachete de către presupuşi militanţi kurzi
Presupuşi militanţi kurzi au lansat sâmbătă rachete care au vizat aeroportul din principalul oraş din sud-estul Turciei, Diyarbakir, provocând panică în rândul pasagerilor şi angajaţilor, scrie agenţia de presă Dogan, precizând că nu există informaţii în legătură cu eventuale pagube, relatează Reuters.
Patru rachete au fost lansate către un punct de control al Poliţiei de lângă sala de aşteptare VIP, iar pasagerii şi angajaţii au fost duşi în terminal, pentru siguranţă.
Atacul a avut loc cu puţin înainte de miezul nopţii, ora locală şi a României.
Rachetele au ajuns lângă aeroport, nu au provocat pagube şi nu au perturbat zborurile, a declarat guvernatorul din Diyarbakir, Huseyin Aksoy.
Diyarbakir este principalul oraş din sud-estul Turciei, zonă cu populaţiei majoritar kurdă, unde PKK desfăşoară o ofensivă care durează de trei decenii, scrie news.ro.
Atacul vine la câteva zile după ce Turcia a lansat o incursiune militară în Siria, menită să îndepărteze combatanţii organizaţiei teroriste Stat Islamic şi să evite câştigurile teritoriale făcute de combatanţii kurzi. Tot sâmbătă, un soldat turc a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi într-un atac cu rachetă care a vizat un tanc în apropiere de oraşul sirian Jarablus.
De asemenea, combatanţii susţinuţi de kurzi s-au luptat sâmbătă cu armata turcă, intrată cu tancurile pe teritoriul Siriei, au anunţat un grup de monitorizare a situaţiei din ţara arabă, precum şi surse kurde, citate de AFP.
„Tancurile turceşti au avansat astăzi (sâmbătă – n.r.) în apropiere de Al-Amarneh (aflat la opt kilometri sud de Jarublus – n.r.), din provincia Alep, la sud de graniţă, iar ciocniri au avut loc între ele şi combatanţi sprijiniţi de forţele kurde”, a declarat directorul Observatorului sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdel Rahman.
O sursă din regiunea semiautonomă kurdă din nordul Siriei a confirmat ciocnirile între combatanţii locali şi armata turcă, ce a lansat o incursiuni pentru a împinge jihadiştii din zona de graniţă.
Aeroportul Diyarbakir se ocupă în special de curse interne şi este deservit în special de Turkish Airlines.