AERONAVĂ, prăbușită în apropierea unui aerodrom din Bihor. Pilotul a MURIT - Avea 40 de ani
Un planor a căzut, duminică, în apropierea unui aerodrom din judeţul Bihor, iar pilotul nu a putut fi salvat.
„La ora 19.03, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la prăbuşirea unui planor, în apropierea pistei Aerodromului Ineu”, a anunţat, duminică seară, ISU Bihor.
Sursa citată a precizat că la locul indicat au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea şi două autospeciale de stingere şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
”Din nefericire, pilotul nu a mai putut fi salvat, medicul constatând decesul acestuia”, a transmis sursa citată.
Precizările Poliției
Duminică, 4 Iunie a.c., la ora 19.03, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, în afara pistei aerodromului din localitatea Ineu de Criș, județul Bihor, s-a prăbușit un planor, iar, din nefericire, pilotul a decedat.
La fața locului s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă de cercetare, formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, polițiști de la Secția nr.5 de Poliție Rurală Oradea, polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor.
Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat de 40 de ani, din municipiul Oradea.
Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împreună cu polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii tragicului eveniment.