MENIU

Adrian Țuțuianu, despre cine ar putea fi noul preşedinte PSD: "Este un om responsabil"

Adrian Țuțuianu anunță cine ar putea fi noul preşedinte PSD: Viorica Dăncilă

Senatorul PSD, Adrian Țuțuianu, declarații explozive după ce scrisoarea anti - Dragnea din PSD a devenit publică.

"Am meditat mult, textul este un text convenit cu toţi semnatarii, este unul accepotat de toţi. Sunt  foarte mulţi semnatari. Nu plecam nici din pardid, nu facem nici altceva, nu cred ca lucrurile se închid azi sau mâine. Este o scrisoare în care am încercat să facem o succintă analiză a PSD și am propus măsuri pe care trebuie să le luăm ca partid. Este foarte important să avem în vedere interesele României și ale partidului și să ne gândim la viitor. Noi suntem mai mulți, nu vom pleca din partid, nici din CEx. Nu cred că lucrurile se închid azi sau mâine. Am făcut un apel public la toți parlamentarii, la toți liderii de filiale județene să ni se alăture în acest demers care nu are la bază niciun fel de interese. Nu cred că este cazul să discutăm de preluarea puterii, soluția pe care noi am propus-o este un interimat la conducerea partidului, care să fie asigurat de președintele executiv, așa cum este prevăzut în statut. Așa am decis noi, că este bine să și-o asume trei lideri", a spus Ţuţuianu.

"Am decis că este bine să avem 3 semnături, vineri la CEx si vor fi făcute publice toate detaliile. Vă pot spune că printre semnatari sunt mulţi dintre cei care au fost vehiculaţi în presă. Ne vom vedea toţi cei care suntem în comitetul de iniţiativă şi vom vedea ce avem de făcut. Nu am avut nicio discuţie cu domnna Dăncilă, dar dânsa este un om responsabil şi cred că va face ce este mai bine pentru partid", a explicat senatorul. 

Ţuţuianu: "Partidul trebuie să rămână unit, există riscuri"

"Partidul trebuie să ramana unit, pentru că există riscul ca membrii de partid să plece la alte partide, ceea ce ar putea fi riscant mai ales pentru pierdererea majorităţii parlamentare. Rog membrii PSD să aibă încredere în demersul nostru, să aibă răbdare, şi îi asigur că deciziie vor ţine cont de interesul României şi de interesele PSD", a mai spus Ţuţuianu.

Mai multe articole despre:
PSD declaraţii tutuianu