Adrian Țuțuianu (Pro România): Guvernul poartă răspunderea pentru că posibilii suspecți de COVID-19 nu sunt izolați sau carantinați, nu Parlamentul!
Senatorul Adrian Țuțuianu acuză Guvernul Orban că ocolește dialogul cu Parlamentul despre legea carantinării și izolării, pe care o consideră „inacceptabilă”, în actuala variantă. Răspunderea pentru persoanele posibil infectate care nu sunt izolate sau carantinate, din cauză că nu există o lege în acest sens, revine în totalitate Guvernului, și nu Parlamentului, mai spune Țuțuianu. Declarația senatorului Pro România vine în condițiile în care discuțiile programate în această dimineață pentru analizarea proiectului de lege propus de Guvern au fost amânate, din nou, în Comisia juridică a Senatului, după ce în ultima săptămână numărul de infectări a crescut foarte mult, depășind și numărul cazurilor zilnice din timpul stării de urgență.
„Trebuie să pornim de la premisa că dreptul la sănătate este un drept fundamental, garantat de Constituție, dar în același timp, acest drept trebuie exercitat în legătură și cu celelalte drepturi și libertăți fundamentale”, a declarat, luni, senatorul, la RFI.
Adrian Țuțuianu mai spune că legea „conține lucruri inacceptabile, din perspectiva drepturilor fundamentale ale omului” și, de aceea, „trebuie să facă obiectul unei dezbateri ample”.
Senatorul Pro România afirmă că „o lege este necesară, dar ea trebuie să aibă criterii foarte clare, prin care se restrâng drepturi și libertăți fundamentale. Asistăm de exemplu la privarea de libertate, în baza unor simple suspiciuni, la confiscarea arbitrară a unor bunuri, la definiții care nu întrunesc normele elementare de tehnică legislativă”.
Întrebat dacă Parlamentul nu este și el responsabil pentru miile de suspecți de COVICD-19, care umblă liberi, în lipsa unei legi a carantinei și izolării, Adrian Țuțuianu a replicat: „Situația aceasta nu se datorează faptului că nu există o lege adoptată pe repede înainte, ci se datorează comportamentului pe care îl are Puterea”.
Întrebat dacă dezbaterile din Parlament sunt pe fondul problemei sau dacă mai degrabă asistăm la un conflict între două instituții de culori politice diferite, Guvernul și Legislativul, senatorul a răspuns: „Eu nu cred că este o dispută între instituții și nu neapărat o dispută politică, este pe de o parte opacitatea Guvernului, care refuză dialogul real cu Parlamentul, iar pe de altă parte, există oameni care încă mai au grijă de ceea ce înseamnă drepturile și libertățile fundamentale în instituția parlamentară. Cred că aici rezultă această dispută”.
Adrian Țuțuianu acuză Guvernul că refuză dialogul cu Parlamentul: „Deocamdată, eu nu am văzut un text final propus nici de PSD și constat în continuare o lipsă de dialog între Guvern și Parlament. Un act normativ de natura aceasta, prin care se restrâng drepturi și libertăți fundamentale trebuie să facă obiectul unei dezbateri ample”.
Legea privind carantina este în dezbatere în Senat. Legea ar fi trebuit votată sâmbătă, însă senatorii au amânat votul, proiectul legislativ nefiind încă avizat de Comisia juridică.
Proiectul Legii privind carantinarea şi izolarea, cu modificările PSD, a fost aprobat, joi seară, pe 9 iulie, în Camera Deputaților, cu 266 de voturi "pentru", 11 împotrivă și 8 abțineri. Anterior, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului, fiind acceptate mai multe amendamente propuse de PSD și convenite în urma discuţiei cu secretarul de stat Raed Arafat.
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind carantina și izolarea, în acord cu decziile CCR, în ședința de acum o săptămână, pe 6 iulie. După decizia CCR, din 4 iulie, foarte mulți pacienți internați în spital cu COVID-19 s-au externat la cerere, iar cei care se aflau în centrele de carantină și izolare le-au părăsit la cerere.