MENIU

LEGILE PUTERII | Adrian Todor, despre excluderea din PSD: Așa și-a ascuns Ciolacu neputința sau blatul

foto: Facebook

Deputatul Adrian Todor, exclus marți din PSD după ce nu a participat la dezbaterea din ziua precedentă asupra moțiunii de cenzură, a declarat, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că decizia de a-i da afară pe colegii absenți a fost un pretext pentru liderul partidului, Marcel Ciolacu. Fostul social-democrat consideră că nu s-a dorit ca moțiunea să treacă. 

Todor a subliniat că, fiind în carantină, ar fi comis o ilegalitate dacă se ducea la ședință. 

”Moțiunea de cenzură nu a stat în votul meu. Dacă PSD dorea cu adevărat să treacă, mai stătea de vorbă cu neafiliații și minoritățile. Cel mai ușor a fost pentru Ciolacu să își ascundă neputința sau blatul prin faptul de a da vina pe doi, trei oameni. (...) Am o motivare medicală. Cred că făceam mai rău dacă mergeam în Parlament cu decizia de carantinare. În primul rând, nu respectam legea. Dacă noi, care votăm și facem legea, nu o respectăm, ce mai așteptăm de la restul oamenilor?! Nu îmi doream o excursie cu izoleta la Parlament. În baza cărei legi părăseam eu carantina?! Probabil s-a vrut să am dosar penal”, a spus fostul deputat PSD. 

 

 

Mai multe articole despre:
adrian todor excluderi psd marcel ciolacu