Adrian Streinu Cercel avertizează: ”A apărut o nouă categorie de risc”. Se recomandă IZOLARE TOTALĂ
Managerul Institutului Matei Balș, profesorul dr. Adrian Streinu Cercel, spune că a apărut o nouă categorie de risc, și anume 40-65 de ani.
Medicul recomandă ca după ridicarea restricțiilor, persoanele din categoria de vârstă 40 – 65 de ani să fie izolate total „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.
Doctorul Streinu Cercel a redefinit grupele de risc după cum urmează:
-Persoanele din grupa de vârstă de peste 65 de ani;
-Persoanele din grupa de vârstă 40-65 de ani;
-Persoanele cu vârstă sub 40 de ani:
-Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă.
Pentru categoria de 65 de ani, care prezintă cel mai mare risc, doctorul Cercel recomandă o serie de măsuri ce trebuie luate imediat:
„izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată”.
Pentru noua grupă de risc apărută, cei între 40 – 65 de ani, proiectul lui Cercel prevede „izolare totală” acolo unde este posibil şi decalarea programului de lucru astfel încât să înceapă munca la 7.30.