MENIU

Adrian Oros: ”34.647 de fermieri, care deţin 1,168 de milioane de hectare, au înregistrat pierderi din cauza SECETEI EXTREME”. Când vor primi banii

Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a reamintit, miercuri, că în urma analizelor efectuate în teren vor fi despăgubiţi 34.647 de fermieri, care deţin 1,168 milioane hectare ce au culturi înfiinţate în toamna anului trecut.

"Am spus încă de la începutul primăverii că toţi fermierii care au avut pagube cauzate de această secetă puternică pedologică vor fi despăgubiţi. Am modificat atunci legislaţia, am trimis echipele pe teren, s-au centralizat toate datele, s-au făcut verificări, astfel încât despăgubirile să fie cât mai obiective. Am emis norma legislativă, am făcut pre-notificarea la Comisie, pentru că aşa se face, trebuie respectate orientările Uniunii Europene (UE), trebuie respectat articolul 108 din Tratatul de funcţionare al UE. Am primit observaţiile, le-am corectat, am făcut şi calculele pe care le-am comunicat către dvs., am prins şi în rectificarea de buget şi acum forma finală a Ordonanţei de Urgenţă este trimisă atât spre Guvern cât şi spre Comisia Europeană. Am emis un act normativ aplicabil, prin care banii să ajungă la fermieri. Este şi constituţional si legal este şi aplicabil", a precizat Oros.

Fermierii trebuie să fie liniştiţi. Ei oricum sunt liniştiţi, am ţinut în toată această perioadă legătura cu ei, ştiu exact paşii pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale i-a făcut în această perioadă, toate marile asociaţii şi federaţii din agricultură ştiu exact paşii şi ştiu că sumele calculate conform legii, constituţional le vor primi", a adăugat ministrul Agriculturii.

"Cuantumurile pe hectar le-am mai comunicat: pentru grâu 925 lei, grâul reprezintă aproape 80% din suprafaţa însămânţată, pentru secară tot 925 de lei, triticale - 805 lei, orz - 912 lei, orzoaică - 951 lei, ovăz - 772 lei şi rapiţă - 1.002 lei. Acestea sunt sumele pe care prin APIA toţi fermierii le vor primi", a menţionat şeful MADR.

Când vor intra fermierii în posesia banilor

"Eu am comunicat fermierilor pentru că ne-am întâlnit de nenumărate ori şi am spus că la finele lunii august vor primi aceste despăgubiri. Sunt nişte paşi legali şi constituţionali. Am făcut pre-notificare la CE, am aşteptat observaţiile, am făcut notificarea, am făcut calculele conform orientării Comisiei pentru fiecare cultură în parte, am făcut verificări în teren ca să nu fie probleme, am scris ordonanţa, am trimis-o la toate ministerele pentru observaţii, iar în momentul în care va fi rectificarea de buget şi banii vor intra, în câteva zile fermierii o să-i primească, pentru că banii îi distribuim prin APIA. Este o instituţie care are o bază de date foarte solidă şi în momentul alocării, banii pot să ajungă la fermieri", a explicat ministrul Agriculturii.

Mai multe articole despre:
adrian oros ministrul agriculturii coronavirus