MENIU

Adrian Năstase, ieșire surprinzătoare după desemnarea noului premier

Fostul premier şi lider PSD, Adrian Năstase, a comentat pe blogul personal desemnarea noului premier al României, Viorica Dăncilă. „Un nou guvern poate fi și o oportunitate pentru o nouă structură a executivului”, a scris Năstase.

„Al treilea guvern al PSD-ALDE pleacă la lucru de pe o poziție politică bună: are o majoritate guvernamentală stabilă și disciplinată; coeziunea dintre partid și guvern ar trebui să fie insa mai ridicată; situația economică este stabilă și nu se întrevăd crize iminente; partidele din coaliția de guvernământ nu au suferit o erodare politică majoră, în pofida instabilității guvernamentale din ultimul an. Noul Cabinet are șansa de a evita erorile precedentelor două guverne PSD. Mă gândesc, pe scurt, la următoarele: guvernul își va asuma – sper – și politica externă și politicile în domeniul justiției, la care Constituția îi impune responsabilitatea”, a scris Adrian Năstase pe blogul său personal.

 Aceasta spune despre Viorica Dăncilă că are experiență politică internațională. „Un Prim-Ministru cu experiență politică internațională, așa cum este Viorica Dăncilă, ar trebui ca, împreună cu Președintele Romaniei, să desfășoare o politică externă mult mai activă, mai ales în domeniul  afacerilor europene dar si al diplomației economice (vizita premierului japonez, insotit de numerosi oameni de afaceri, ne ofera un model). Guvernul  Dancilă sper ca va supravietui pierderii comunicatorului sef  – Rache – al fostului guvern si  sa aiba  o comunicare mai eficientă și mai directă, miniștrii având datoria de a fi mai prezenți în spațiul public”, a mai scris Năstase.