Adrian Naidin, violoncelul IDEAL: Trebuie să-i facem pe politicieni şi patroni să aprecieze munca
"Ar trebui să le tocăm mintea celor care sunt în funcţii de decizie, până vor rezolva cu adevărat problemele ţării noastre. Însă avem şi noi, fiecare, datoria de a spune lucrurilor pe nume şi de a pune umărul. Trebuie să tragem toţi la aceeaşi căruţă." Aceasta este România violoncelistului Adrian Naidin.
Adrian Naidin a acceptat să vorbească şi despre condiţia artistului român, despre cum arată violoncelul ideal şi despre onoarea de a cânta la Gala UNITER pentru a treia oară consecutiv. Un interviu în exclusivitate pentru Realitatea TV, realizat de Amedeo Ene.
Cine este artistul Naidin: a absolvit Liceul de Muzica “Sigismund Toduta”, la clasa prof. Gabriela Todor, care a avut un rol urias si decisiv in formarea lui ca violoncelist si Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Sectia Violoncel si Muzica de Camera. S-a perfectionat ulterior cu cel supranumit „Paganini al violoncelului”, Mischa Maisky.
A debutat in 1998 ca artist instrumentist la Opera Maghiara din Cluj-Napoca. Intre 2000 si 2003 a colaborat cu Teatrul National Bucuresti pentru muzica de teatru. Din 2001 este membru al Orchestrei Nationale Radio din Bucuresti.
Printre numeroasele concerte pe care le-a sustinut de-a lungul timpului pe scenele din Romania si din strainatate se numara:
- “Damian’s Fire”, alaturi de Damian Draghici || Bucuresti, 2001 (violoncel);
- Concert cu muzica din piesa de teatru “Dama cu camelii” || Teatrul Alekton, Atena – Grecia, 2002 (compozitie si interpretare);
- Concert de folclor romanesc || Teatrul Alekton, Atena – Grecia, 2002 (violoncel, voce);
- Concert de folclor romanesc si grecesc, alaturi de Thanassis Polikandriotis || Atena – Grecia, 2002-2003 (violoncel si voce);
- Concert de muzica traditionala romaneasca la “Zilele Bucurestiului” || 2008, 2010 (violoncel, caval, voce);
- Concert de jazz cu influente romanesti “Painting with Music”, alaturi de Damian Draghici: improvizatie dupa tablourile marilor pictori romani || Bucuresti, 2009 || Milano – Italia, 2010 || Viena – Austria, 2010 (violoncel, voce, caval);
- Concert de compozitii proprii “Let’s Vibe”, cu Orchestra Nationala Radio, dirijor Jin Wang, solisti Alexandru Tomescu (vioara), Adrian Naidin (violoncel acustic, violoncel electric, voce) || Bucuresti, 2010, Sala Radio;
- Concert flamenco, alaturi de Lucas Molina (percutie si dans) si Alexandra Toader (viola) || Bucuresti, 2010.
Adrian Naidin a obtinut numeroase premii la concursuri nationale si internationale de muzica , dintre care doua premii III la “Olimpiada Nationala de Muzica” (1987 si 1990), premiul II la “Concursul National de Interpretare Muzicala’ si Premiul II pentru Muzica de Camera la “Concursul International de la Reichenau”, Austria (1997).