MENIU

ADRIAN MUTU și mama sa sunt cercetați de inspectorii ANTIFRAUDĂ

Adrian Mutu

ADRIAN MUTU şi mama sa, Rodica Mutu, sunt cercetaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor sub acuza că i-ar fi dat unui patron arădean un "tun" de 15 milioane euro, scrie ebihoreanu.ro.

După ce timp de doi ani au fost cei mai buni prieteni şi parteneri de afaceri, Adrian Marţean, finanţatorul principal al clubului de fotbal UTA, şi faimosul fotbalist ADRIAN MUTU au ajuns la cuţite şi se războiesc la Oradea.

Concret, ADRIAN MUTU, jucatorul Petrolului, şi mama sa şi-au însuşit instalaţiile aduse în ţară anul trecut din Italia de către Marţean pentru a porni o fabrică de combustibil biodiesel în Parcul Industrial Borş.

Între timp, fabrica a devenit funcţională, dar bărbatul a fost scos din afacere şi, zice, el, lăsat "în fundul gol": şi fără utilaje, şi fără bani.

"E complicată", zice Adrian Marţean despre povestea afacerii cu biodiesel pe care a pornit-o împreună cu Adrian Mutu şi cu mama acestuia, Rodica Mutu, care, susţine el, i-au făcut numai belele. Originar din Cluj, unde prietenii l-au poreclit "Marţianu", omul este el însuşi un tip controversat, condamnat în trecut pentru violenţă şi pentru evaziune fiscală. În 2013 a preluat echipa de fotbal a clubului UTA, pe care a dus-o în pragul falimentului.

Tovărăşia lui cu Adi Mutu, acum atacant la Petrolul Ploieşti, este mai veche, dar parteneriatul de afaceri l-au pornit doar în urmă cu trei ani, la Cesena, în Italia, unde au înfiinţat firma "A&A Biodiesel", având ca obiect de activitate producţia de carburanţi ecologici pentru motoarele Diesel, obţinuţi din uleiuri vegetale (soia, rapiţă, floarea-soarelui) sau grăsimi animale.

Mai multe...


Mai multe articole despre:
Mutu Adrian Mutu