Adrian Mutu a fost executat silit. Ce sumă trebuie să plătească
Adrian Mutu, 39 de ani, a fost executat silit și va trebui să achite 13.000 de euro după o decizie a Judecătoriei Sectorului 1.
Adrian Mutu, în prezent manager sportiv la FRF, a fost dat în judecată de italianca Lucia Bianco, un impresar, iar instanța din România i-a dat dreptate italiencei.
Adrian Mutu și Lucia Bianco au colaborat în urmă cu mai mulți ani la transferul unui jucător la Piacenza, iar italianca l-a acuzat pe "Briliant" că a luat un comision mai mare decât cel cuvenit, conform Gazetei Sporturilor.
Judecătoria Sectorului 1 l-a executat silit pe Adrian Mutu, după ce Lucia Bianco a avut câștig de cauza la un tribunal în Florența, potrivit "Click".