MENIU

Adrian Minune, dat jos de pe scenă: „Nu te supăra, ai greșit scena, băiatul meu!”

Adi Minune, dat afară din club. Foto/vremeanoua

Cunoscutul artist de manele Adrian Minune a fost dat jos de pe scenă, vineri seara, de la spectacol pe are îl susținea într-un club din Vaslui. Cel care a recurs la acest gest este nimeni altul decât patronul complexului, care s-a declarat dezamăgit de calitatea programului artistic, dar și de faptul că acesta nu ar fi respectat una dintre reguli: fără dedicații în timpul spectacolului. 

Patronul s-a urcat pe scenă, a încercat să îi oprească pe cei care veneau să dea dedicații și chiar i-a transmis lui Adrian Minune să se țină de programul artistic convenit. Neștiind cine este, artistul i-ar fi spus «nu te supăra, ai greșit scena, băiatul meu. Cine ești?».

După ce a aflat, le-a spus celor prezenți «patronul ne-a plătit foarte bine, nu mai luăm dedicații». Contactat telefonic, patronul complexului a confirmat toată situația: „Da, eu l-am coborât de pe scenă. Situația e puțin penibilă, pentru că ne-am așteptat la așa ceva. Tot respectul pentru Adrian Minune, e un artist de la care ai pretenții, dat fiind că este scump să-l chemi la un eveniment. Noi am convenit de la început că nu are voie să primească bani și dedicații, nu voiam ca anumite personaje să monopolizeze evenimentul, pentru că noi voiam să fie un spectacol pentru toată lumea”, a explicat Florin Pârgaru.

Potrivit acestuia, momentul artistic al lui Adrian Minune a inclus „multă muzică orchestrală” și „lălăială”, astfel că nu înțelegea ce se întâmplă: „eram șocat, nu știam ce să fac, mă uitam la oameni, o fi bine, o fi rău. Nu îmi mai dădeam seama dacă mai cântă omul (n.r. Adrian Minune). La un moment dat, m-am dus și i-am zis «dacă nu te conformezi și nu cânți un program frumos, așa cum este și normal, să știi că voi fi nevoit să te cobor de pe scenă și să preia DJ-ul atribuțiile». Speculând momentul și profitând de faptul că oamenii erau încălziți, el a întrebat: «doriți să vă mai cânt? Patronul spune că nu trebuie să vă mai cânt», a povestit patronul Complexului Noblesse.

Adrian Minune a coborât de pe scenă și a plecat. Situația i-a intrigat pe o parte dintre vasluienii prezenți la eveniment. Printre ei se numără și interlopii Alis Centimir și Ionuț Moșailov, care i-au amenințat cu bătaia pe organizatori: „Nu fă talente pe banii oamenilor. Dacă vrei să faci ceva, cheamă-l singurel, dă-l afară când vrei. Lumea ți-a plătit. A stat 20 minute, l-ai alungat. Nu am înțeles ce s-a întâmplat, am crezut că mai stă, dar s-a urcat în taxi și a fugit”, spune Moșailov într-un TikTok.

Patronul complexului Noblesse a transmis că a luat deja legătura cu un avocat pentru a-i da în judecată pe cei doi interlopi.

SURSA

Mai multe articole despre:
adi minune dat afara adi minune club noblesse