Adrian Marinescu, anunț tulburător: de ce sunt atât de multe cazuri GRAVE de Covid în România
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", consideră că situaţia se va ameliora simţitor abia în luna noiembrie, când valul 4 al pandemiei Covid va începe să dea înapoi.
"Mă aştept ca luna octombrie să fie foarte intensă, iar lucrurile să înceapă să se aşeze şi să intrăm din noiembrie. Nu cred că este foarte important când avem vârful sau dacă avem un singur vârf, ori când apare platoul, important este să ajungem să avem o scădere, să ajungem la o scădere a numărului de cazuri. Şi la cifre este mult de discutat, pentru că ele pot în această perioadă să crească şi mai mult, cel puţin în viitorul apropiat, având în vedere că e vorba de varianta Delta, care e mai infecţioasă. Însă mă aştept ca lucrurile să înceapă uşor, uşor să se aşeze. Sigur că nu dintr-o dată", spune Marinescu.
"Varianta asta, varianta Delta, nu e mai agresivă, aşa cum tot se spune greşit. E însă mai contagioasă. Dacă era şi mai agresivă, am fi avut cu adevărat o problemă imensă", a precizat Adrian Marinescu.
Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş" a explicat şi de ce sunt atât de multe cazuri grave. În opinia sa, aici ar concura mai mulţi factori care duc în final la rezultatul nedorit, umplerea secţiile ATI din întreaga ţară şi paralizarea sistemului medical.
"Se ajunge aici pentru că oamenii vin de foarte multe ori târziu la spital şi nu sunt suficiente locuri pentru evaluare. Pacientul ajunge târziu, iar atunci va fi face târziu analizele necesare, computerul tomograf şi ce mai trebuie. Şi atunci există riscul să nu primească la timp tratamentul potrivit şi să ajungă la formele complicate ale bolii. Plus faptul că sunt foarte mulţi pacienţi bolnavi, care au şi alte afecţiuni, unele grave, şi acesta este un factor important", a mai spus Marinescu.