ADRIAN IOVAN. Ultimele cuvinte ale lui ADRIAN IOVAN înainte de a se prăbuşi
ADRIAN IOVAN. Pilotul ADRIAN IOVAN a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu, când a anunţat că va coborî la o altitudine de 2.100 de metri, mai mică decât cea normală, pentru că nu vedea nimic din cauza ceţii, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele Romatsa, Aleodor Frâncu.
ADRIAN IOVAN. Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a precizat că aeronova condusă de ADRIAN IOVAN a plecat în scop umanitar, pilotul având ultima convorbire cu ei după ce a depăşit zona Sibiului.
ADRIAN IOVAN ar fi anunţat atunci că va cobarî la 2.100 de metri, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, explicând că nu vede nimic din cauza ceţii.
"A coborât pentru a vedea spaţiul. În acel moment, s-a pierdut legătura cu el. De la început, s-a ştiut că sunt condiţii meteo nefavorabile, dar au plecat în această cursă umanitară. Şi faptul că a reuşit să coboare aeronava într-o zonă extrem de dificilă din punct de vedere al reliefului şi al condiţiilor meteorologice este un succes al pilotului", a declarat preşedintele Romatsa.
ADRIAN IOVAN. Frâncu a mai spus că echipa medicală era aşteptată să ajungă la Oradea în jurul orei 16.00 şi a precizat că nu exclude ca la aparatul de zbor să fi apărut probleme tehnice.