MENIU

Adrem-Schweighofer-Hrebenciuc: gheaţă în caloriferele din Suceava

Producătorul local de energie termică, Bioenergy Suceava, a anunțat că mai are rezerve de biomasă pentru funcţionarea CET-ului doar până la 31 decembrie.

Ping-pong-ul amenințărilor dintre furnizorul Termica și producătorul Bioenergy durează de aproape un an, de la darea în folosință a noii centrale termice. Termica a ajuns la datorii de 14 milioane de lei către Bioenergy, iar producătorul amenință lună de lună cu închiderea centralei și îi ține astfel pe suceveni într-o adevărată teroare, dat fiind că urmează lunile cu cele mai crunte temperaturi ale iernii – decembrie și ianuarie. Bioenergy susține că fără plata unei părți a datoriilor nu mai poate achiziționa materie primă – biomasă – de la furnizor, austriecii de la Holzindustrie Schweighofer. De altfel, aceștia au anunțat deja că vor opri furnizarea biomasei la sfârșitul anului, deși nici în acest moment nu asigură cantități suficiente de biomasă. Bioenergy nu poate pune presiune pe compania austriacă, dat fiind că Adrem este unul dintre acționarii companiei și au contribuit cu 6 mil. euro la construcția centralei termice.

BIOENERGY= ADREM + SCHWEIGHOFER                                          

O investiție de 88 de mil. euro a Adrem Invest, compania specializată în aplicaţii industriale și controlată de fraţii Adrian şi Corneliu Bodea, Bioenergy a devenit de anul trecut singurul și principalul producător de energie termică pe bază de biomasă din Suceava. Centrala a fost inaugurată în noiembrie și deja la un an de la punerea în funcțiune le face sucevenilor viața de coșmar. Din cele 88 de mil. euro, 64 mil. au venit de la alți austrieci, Raiffeisen Bank. Adrem controlează  41% din Bioenergy, restul acţiunilor fiind deţinute în mod egal de Holzindustrie Schweighofer şi de proiectantul general al centralei, RZ Rumanien Beteiligungs GMBH. Tot din Austria.

Vezi mai multe pe just-news.ro.

Mai multe articole despre:
Suceava Termica Bioenergy calorifere suceava