Adormirea Maicii Domnului - cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare. Semnificațiile zilei de 15 august - Sfânta Maria
Creştinii prăznuiesc duminică, 15 august, Adormirea Maicii Domnului sauSfânta Maria Mare, când, potrivit tradiţiei Bisericii, aceasta a fost înălţată la Cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos. Este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare. În calendarul ortodox, Adormirea Maicii Domnului este considerată cea mai importantă zi pentru cinstirea Sfintei Marii.
Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. Una dintre cele mai mari sărbători creștine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, este prăznuită în fiecare an la data de 15 august. Popular, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Tot pe 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului, Sfânta Maria, fiind ocrotitoarea marinarilor.
Despre Adormirea Maicii Domnului, adica moartea şi înălţarea ei cu trupul la Cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratata în scrierile a patru părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfantul Ioan Damaschin.
Adormirea Maicii Domnului este atât temeiul, cât şi garanţia mântuirii noastre, pentru că aşa cum Fecioara-Mamă a înviat întru Învierea Fiului, la fel şi sfinţii vor învia cu ea împreună, scrie crestinortodox.ro.
Tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinților Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfășurat.
Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.
Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulți ani după înălțarea la cer a Fiului său și a Domnului nostru Iisus Hristos. Maica Domnului a mai trait 11 ani dupa inaltarea Mantuitorului. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, aduși prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă.
După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față, după cum scrie Sfântul Ioan Damaschin, a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă). Atunci, ea a rostit: "Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Acestea zicând, și-a dat duhul, ca și când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morții, de unde și denumirea sărbătorii.
Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră.
Icoana Maicii Domnului. Reprezentările Maicii Domnului se disting de cele ale tuturor celorlalte categorii de sfinţi atât prin diversitatea tipurilor iconografice, cât şi prin evlavia cu care sunt cinstite de către credincioşi. De asemenea, semnificativ este locul pe care acestea îl ocupă în cadrul programului iconografic al bisericilor ortodoxe: bolta altarului şi icoana din partea stângă a uşilor împărăteşti, capandant al icoanei lui Hristos, pentru a le enumera doar pe cele mai importante.
În icoana sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, Hristos este reprezentat cu un copil in brate. Acest copil simbolizeaza sufletul Maicii Sale. Sfintii Parinti afirma ca la putina vreme de la ridicarea sufletului ei la cer, a fost ridicat si trupul ei. Interesant este ca Maica Domnului este tinuta de Hristos pe bratul stang, dupa cum Maica Domnului L-a tinut pe Domnul pe cand era copil.
În icoana Adormirii, Maica Domnului este aşezată pe un pat solemn împodobit, îmbrăcată într-un maforion (mantie), a cărui culoare oscilează între cafeniu, purpuriu, albastru indigo sau verde închis, cu o mână la piept şi cealaltă întinsă. Patul şi trupul formează o linie orizontală, semn al absenţei vieţii. Apostolii, veniţi pe norii cerului, stau în jurul sicriului, scrie crestinortodox.ro.