Adopţiile sunt extrem de greoaie. Un cuplu aşteaptă ani buni până reuşeşte să adopte un copil
Din cei peste 40 de mii de copii instituţionalizaţi mai puţin de jumătate au şanse să ajungă într-o familie. Procedurile sunt greoaie şi un cuplu trebuie să aştepte ani buni până reuşeşte să adopte un copil.
2014 a fost declarat anul cu cele mai multe abandonuri de copii. Potrivit ultimului raport al autorităţilor, puţin peste 800 de adopţii au fost aprobate anul trecut, cu aproape 20% mai puţine faţă de 2010.
Peste 40 de mii de copii sunt în prezent în grija statutului şi doar 7% sunt declaraţi adoptabili. Asta şi pentru că autorităţile au ca prioritate reintegrarea lor în familiile naturale. În plus, spun acestea, multe dintre cuplurile care vor să înfiieze caută copii cu vârste între 0 şi trei ani, perfect sănătoşi şi care să nu fie de etnie romă.
La polul opus, potenţialii părinţi se plâng că primii pe listele pentru adopţii sunt puşi copiii de vârsta şcolii sau cu grave probleme de sănătate, iar procedurile sunt complicate. Forumurile de specialitate conţin sute de mesaje de nemulţumire.
Anemarie a aşteptat un an până când a adoptat un copil. Însă problemele nu s-au oprit aici.
Autorităţile au pus în dezbatere publică un proiect de lege care ar putea uşura, însă, procedura adopţiei.
Până când autorităţile încearcă să schimbe legea, copiii rămân ai nimănui, închişi într-un sistem bolnav din care ies mutilaţi pe viaţă.