MENIU

Adolescentul care a pretins bani pe Facebook în numele unei televiziuni, cercetat penal

Bani dați din greșeală

Polițiștii gălățeni cercetează un adolescent de 16 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de înșelăciune în numele victimelor incendiului din clubul Colectiv din capitală, se arată într-un comunicat transmis joi Agerpres de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Galați.

Potrivit comunicatului, la data de 3 noiembrie, angajații unui post de televiziune din Galați au sesizat poliția despre faptul că o persoană, care s-a dat drept angajat al respectivei instituții media, a deschis un cont și îndeamnă populația să contribuie cu sume de bani pentru a ajuta victimele incendiului de la București, dar că acea persoană nu lucrează la televiziune.

Polițiștii gălățeni au deschis un dosar de cercetare penală și, în urma verificărilor, au stabilit că este vorba despre un elev de 16 ani din Galați, care și-a deschis un cont pe Facebook, îndemnând cetățenii să depună sume de bani pentru ajutorarea victimelor de la Colectiv.

Tânărul este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de înșelăciune.

,,Cu această ocazie, recomandăm cetățenilor să nu depună sume de bani în conturi fictive, decât dacă au garanția că acele sume ajung la persoanele îndreptățite', se arată în comunicat.