MENIU

Adolescentă, salvată de pompieri dintr-o fântână. Nu se știe cum a ajuns acolo

O adolescentă de 16 ani a fost salvată dintr-o fântână

O adolescentă de 16 ani, din judeţul Botoşani, a fost salvată, duminică, dintr-o fântână adâncă de peste 4 metri, de către pompieri, unul dintre ei coborând cu o scară pentru a o recupera. Fata a fost dusă la spital întrucât avea dureri la un picior şi a stat în apă până la genunchi. Împrejurările în care a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, o tânără de 16 ani, din satul Storeşti, comuna Frumuşica, a fost salvată dintr-o fântână, după o misiune contracronometru a pompierilor.

Mama fetei a fost cea care a alertat autorităţile, iar acolo s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi şi o ambulanţă aparţinând SJA.

"La sosirea forţelor de intervenţie, fata era conştientă, dar se plângea că o doare un picior şi îi este frig, întrucât stătea în apă până la genunchi. Cu ajutorul unei scări, unul dintre salvatori a coborât în fântâna adâncă de peste 4 metri şi a ajutat-o să ajungă la suprafaţă", a arătat ISU Botoşani.

Fata a fost preluată de echipajul medical şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.