Adolescenta româno-americană dispărută în Braşov a fost găsită. Ce făcea când au zărit-o poliţiştii
Adolescenta de 15 ani din localitatea Râşnov care fusese dată în urmărire de Poliţia Braşov, după ce a plecat, miercuri, la şcoală în Braşov şi nu s-a mai întors acasă, iar telefonul ei a fost găsit pe o stradă din centrul municipiului, a fost găsită, joi, în Gara de Nord din Bucureşti.
Fata a fost observată de poliţiştii bucureşteni din gară pe un peron, unde aştepta trenul spre Braşov, transmite corespondentul Mediafax.
"Astăzi (joi - n.r.), în jurul orei 16.45, minora dispărută din Braşov a fost găsită pe un peron din Gara de Nord, în siguranţă. Ea urmează să fie reîncredinţată familiei“, a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvînt al Poliţiei Braşov.
Poliţia Staţiunii Râşnov fusese sesizată, miercuri, în jurul orei 23.30, cu privire la dispariţia adolescentei în vârstă de 15 ani, de naţionalitate româno-americană, mama acesteia spunându-le poliţiştilor că Howey Mira Sheanne nu a mai revenit la domiciliu după ce miercuri dimineaţa a plecat la şcoală în municipiul Braşov. Ulterior, telefonul tinerei a fost găsit pe strada Apollonia Hirscher din centrul Braşov.