MENIU

Adolescentă de 16 ani, căutată de polițiștii buzoieni. Părinții cred că fata ar fi fugit cu un băiat cunoscut pe Facebook

Adolescentă de 16 ani, căutată de polițiștii buzoieni. Părinții cred că fata ar fi fugit cu un băiat cunoscut pe Facebook

Poliţiştii buzoieni caută o adolescentă de 16 ani, despre care părinţii nu mai ştiu nimic încă din data de 26 ianuarie. Familia fetei bănuieşte că aceasta ar fi fugit cu un băiat pe care l-a cunoscut pe Facebook.

Poliţiştii au fost sesizaţi de familia unei minore de 16 ani, din localitatea Merei, judeţul Buzău, cu privire la faptul că aceasta a plecat în data de 26 ianuarie către şcoală, în municipiul Buzău, fără a mai reveni la domiciliu.

Potrivit relatărilor mamei fetei, inițial aceasta a sunat-o pe adolescentă pe telefonul mobil, iar fata a răspuns spunând că este într-un judeţ vecin cu un băiat pe care l-a cunoscut pe Facebook şi cu care părinţii nu erau de acord. Apoi, fata şi-a inchis telefonul, iar părinţii nu mai ştiu nimic despre ea.

Adolescenta dispărută se numește Popa Andreea Mihaela, are înălţime 1,60 m, greutate aproximativ 75 de kilograme, constituţie corpolenta, faţă ovală, ochi albaştri, păr blond, lung.
 
Când a plecat de acasă, fata purta o geacă de fâş neagră cu finisaj lucios, trening negru, pantofi sport tip gheată în culorile alb şi negru, bentiţă neagra pe cap. 
 
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea fetei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă - 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.