Adolescentă bătută de mai multe fete, pe o stradă intens circulată din Baia Mare. În loc să o salveze, martorii au filmat agresiunea - VIDEO
O adolescentă din Baia Mare a fost atacată în centrul orașului, chiar într-o stație de autobuz, de mai multe fete care au lovit-o brutal, inclusiv cu picioarele. Momentul a fost surprins de martori care au preferat să filmeze scenele de o violență extremă decât să intervină să oprească abuzul.
Imaginile arată cum victima este lovită cu pumnii și picioarele de cel puțin trei persoane, adolescente cel mai probabil. În timp ce victima este lovită și trasă de păr, alte persoane stau și se uită fără să intervină.
În înregistrarea video publicată de presa locală din Baia Mare se aude cum persoana care filmează este mirată de violența agresoarelor.
”Uite ce-i dă în cap” este reacția femeii care oprește apoi brusc înregistrarea.
La sediul Poliției Municipiului Baia Mare s-au prezentat victima și tatăl ei pentru a depune plângere.
Polițiștii băimăreni fac cercetări pentru stabilirea stării de fapt și pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor vinovați. S-a deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe.