Adolescent drogat, prins noaptea conducând un moped furat, în Capitală. Tânărul transporta cun copil de 11 ani
Un adolescent de 14 ani a fost prins, în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce conducea în Bucureşti un moped pe care-l furase. În plus de asta, tânărul nu era singur, ci transprota un copil de 11 ani. Testele efectuate de polițiști au indicat că adolescentul ar fi consumat substanţe psihoactive. Tânărul a fost dus la spital pentru prelevarea de probe.
”La data de 17 septembrie 2024, în jurul orei 03.30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe o stradă din Sectorul 2, au observat un moped care se deplasa sinuos pe partea carosabilă, fără a respecta normele rutiere. Poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire, iar în urma verificărilor efectuate, au constatat că pe moped se aflau doi minori. Conducătorul mopedului, un minor în vârstă de 14 ani, transporta un pasager în vârstă de 11 ani”, a transmis, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei.
Sursa citată a preciat că, după ce s-a stabilit că minorul nu avea dpret de conducere, poliţiştii l-au testat cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind zero pentru consumul de alcool, respectiv pozitiv pentru posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive.
”În ceea ce priveşte provenienţa mopedului, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta a fost sustras în urmă cu puţin timp de la o adresă din Sectorul 2. În acest context, minorul a fost condus la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală în vederea prelevării de mostre biologice. Toate activităţile procedurale desfăşurate au fost efectuate în prezenţa reprezentantului legal al minorului”, mai arată sursa citată.
Minorul a fost reţinut pentru 24 de ore, diind acuzat de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi furt în scop de folosinţă.