MENIU

Admiterea la Medicină: Vor să facă facultatea în România pentru a munci în afară

<p>Stai peste program la muncă? Iată la ce riscuri te supui</p>

Vor să studieze în România, dar să muncească în străinătate. Este cazul celor mai mulţi dintre absolvenţii de liceu care aleg să studieze anul acesta Medicina. Până acum, peste 15 mii de doctori formaţi în şcolile din ţara noastră au plecat să lucreze în spitalele din Marea Britanie, Germania, Franţa sau Belgia.

În România mai avem 13.500 de medici. Ar fi nevoie de tot atâţia pentru a acoperi necesarul pe care îl are ţara noastră.

Cu zeci de minute înainte ca ghişeele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti să se deschidă, absolvenţii se aşezaseră deja la coadă. Toţi voiau să scape de înscriere ca să aibă timp să mai repete pentru examen.

"Vreau să dau la asistente medicală. Îmi place să ajut oamenii şi este o carieră destul de promiţătoare", a spus o absolventă de liceu. Întrebată dacă ar vrea să plece în străinătate, aceasta a spus că s-a interesat şi de oportunităţile din afară. "M-am interesat în privinţa Japoniei. Domeniul medical e foarte bine dezvoltat. Salariile sunt destul de bune", a completat ea.

O altă absolventă de liceu încearcă pentru al doilea an la rând să intre la Medicină. Speră ca peste şase ani când va termina facultatea, lucrurile să stea mai bine în sistemul nostru sanitar.

Admitere Facultate 2015 Medicină Iaşi. La Iaşi doar 50 de locuri la Medicină sunt în limba română, restul în angleză şi franceză.

"Medicii ar trebuie să fie mult mai bine apreciaţi, să aibă salarii mai mari pentru că un medic rezident probabil are salariul 1.500 de lei. Deci cam atât ai, nu ştiu, dacă te duci să vinzi undeva şi nu cred că se merită", a spus aceasta.

Ea va concura pe unul dintre cele 950 de locuri fără taxă scoase la concurs de Universitate. Alte 470 sunt la taxă. Anul acesta, cine nu intră pe locurile bugetate va plăti între 6.000 şi 9.000 de lei pe an.

"Am fost într-un spital din afară şi sălile erau superbe, cu fotolii, te simţeai ca într-un hotel. Aparatură era foarte avansată, ca într-o navetă spaţială. Aici intri într-un spital şi este o atmosferă bolnăvicioasă", a afirmat un absolvent care se înscria la Medicină.

Din ultima generaţie de absolvenţi de Medicină, mai bine de jumătate au plecat în străinătate.

Admitere Facultate 2015 Medicină. Câte locuri sunt disponibile la Medicină? Taxa a ajuns la 9000 lei

Admitere Facultate 2015 Medicină Cluj. Când are loc examenul la UMF Cluj