MENIU

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Sute de candidați s-au înscris în prima zi la UMF București.Ce spun tinerii

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Studiează în România, dar mulți dintre ei aleg să plece peste hotare. Este realitatea care a dat peste cap sistemul sanitar românesc. Astfel, aproape jumătate dintre studenții care aleg medicina, vor să lucreze în spitalele din alte țări. Deși statul a mărit salariile medicilor și ale asistentelor, nu banii sunt motivul principal. Tinerii medici vor condiții mai bune de muncă dar și respect din partea pacienților, potrivit REALITATEA TV. 

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Forfotă mare încă de la prima oră. Astăzi, sute de elevi și-au decis destinul: vor să devină cadre medicale.

"Este o profesie nobilă și mereu am aspirat către medicină.", spune o tânără. 

"Îmi place să comunic cu oamenii, îmi place să-i ajut. Doar că, după ce va termina facultatea, spune Alexandra, va ajuta în altă țară. Este mult mai bine în străinătate sunt mai multe avantaje, mai multă atenție pacienților, mai multă colaborare medici salarii mai ok.

Și nu este singurul candidat care vrea să învețe pe băncile românești, dar să profeseze în altă parte. 

Chiar dacă statul a majorat, de la 1 martie, salariile medicilor și ale asistenților, măsura nu i-a convins pe tineri. În anii trecuți, 50% dintre studenți alegeau să profeseze în străinătate. Acum, estimează reprezentații UMF, trendul este doar ușor în scădere. 

"Ne implicăm în tot mai multe activități care să ne facă să rămânem în țară. Vrem să practicăm în România, ni se oferă o parte dintre condiții, nu toate, dar sperăm în câțiva ani să practicăm o medicină ca afară.", spune Teodor Blidaru, reprezentant studenți.

De peste hotare, realitatea se vede altfel. Ana-Maria Clarke este plecată din 2011 din cauza lipsurilor din sistem. Acum este medic psihiatru în Irlanda.

"Din punct de vedere psihiatric diferențe sunt enorme. Aici acum aprox 10-15 ani, psihiatria si-a mutat scopul spre o psihiatrie de comunitate, care implică 80% dintre pacienți sunt tratați aproape de casă, de o echipă.", spune Clarke. 


Chiar și așa, unii candidați sunt optimiști.
"Vreau să rămân în țară, pt că știu un lucur sigur: ROmânia are nevoie de medici. De medici buni!", spune un candidat.