MENIU

ADMITERE MEDICINĂ 2018. UMF scoate la concurs 1.402 locuri. Sunt aproape 3.000 de candidaţi

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Emoții pentru viitorii studenți la medicină. În Capitală, aproximativ 3.000 de candidați se bat pentru cele 1.402 locuri scoase la concurs de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila". Mulți dintre ei vor să învețe în țară, dar au de gând să profeseze în străinătate.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. "S-au înscris 2.976 de candidaţi, dintre care 12 sunt absolvenţi care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 26 sunt olimpici naţionali sau internaţionali. Aceştia, cu excepţia celor 26 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi, vor concura pentru ocuparea celor 1.100 de locuri, finanţate de la bugetul de stat, scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei", se arată într-un comunicat de presă trimis de U.M.F. "Carol Davila" din Bucureşti.

Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la Facultatea de Medicină, aproape 2.000 de persoane pentru cele 569 de locuri.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. "Pentru cele 569 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.823 de candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 485 de candidaţi/171 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 199 de candidaţi/171 de locuri, iar pentru FMAM (4 ani de studiu), 290 de candidaţi/110 de locuri, in timp ce pentru cele 79 de locuri alocate altor specializari FMAM (3 ani de studiu) s-au inscris 179 de concurenţi", se mai arată în comunicatul de presă.

Dintre candidaţi, 26 sunt premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie. Totodată, 12 dintre cei 2.976 de candidaţi au obţinut nota maximă la examenul de bacalaureat.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Pentru candidaţii ale căror medii de admitere, nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 302 de locuri cu taxă.

Sursa citată anunţă că pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018-2019, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) au fost scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei 1.402 de locuri, dintre care 1.100 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri cu taxă.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Anul trecut, la examenul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au concurat 2.996 de candidati pentru ocuparea celor 1.000 de locuri la buget.