Administratorul Complexului Energetic Hunedoara spune că a rezolvat plata salariilor restante pentru mineri - Protestele totuși continuă
Cristian Roșu, administratorul Complexului Energetic Hunedoara, a anunțat faptul că plata salariilor restante pentru minerii din Valea Jiului se va face săptămâna viitoare. Se vor achita și ajutoarele pentru încălzire, însă tichetele de masă mai au de așteptat. Cu toate astea, protestele minerilor continuă.
"Am avut nevoie de această Ordonanță de Urgență care a adus o modificare legii 200. Societățile aflate în insolvență nu puteau beneficia de fonduri. Guvernul a adoptat Ordonanță, a modificat legea, e și publicată Ordonanță. Așa că și Complexul Energetic poate beneficia. Mâine se vor adopta normele de aplicare ale legii și la jumătatea săptămânii viitoare vom putea face plata către minerii din Valea Jiului.
Vorbim de salarii și de ajutorul de încălzire. Noi nu am avut restante cu salariile până acum, am fost cu salariile la zi. Ordonanță de Urgență prevede fonduri doar pentru restanțele salariale. Este vorba și de o întârziere a tichetelor de masă, societatea nu produce fonduri pentru a asigura plata tuturor drepturilor, din păcate.
În urmă întâlnirii cu domnul Premier, am convenit că o suma să fie transferată și pentru plata diferențelor pentru tichete, după adoptarea bugetului. Vom începe cu plata salariilor și apoi vom plăti și tichetele de masă", a declarat Cristian Roșu, administratorul Complexului Energetic Hunedoara, la Realitatea PLUS.