ADIO, ROBIN WILLIAMS! Gestul IMPRESIONANT pe care l-au făcut fanii actorului
Fanii lui Robin Williams i-au adus un ultim omagiu starului american, depunând mesaje cu replici celebre rostite de acesta şi buchete de flori pe steaua de pe Walk of Fame dedicată actorului şi în faţa caselor în care au fost turnate producţiile "Mork & Mindy" şi "Mrs. Doubtfire".
Potrivit hollywoodreporter.com, fanii au depus mesaje conţinând replici savuroase rostite de Robin Williams şi pe banca din Grădina Publică din Boston, făcută celebră de personajele interpretate de Robin Williams şi Matt Damon în filmul "Good Will Hunting". De asemenea, fanii din statul Colorado s-au adunat în oraşul Boulder, în faţa casei în care a fost turnat, la sfârşitul anilor '70, serialul "Mork & Mindy", scrie mediafax.ro.
Actorul a devenit cunoscut graţie acestui sitcom produs de ABC, în care a jucat alături de Pam Dawber, interpretând rolul Mork, un extraterestru venit pe Terra de pe planeta Ork, la bordul unei nave spaţiale. Reprezentând o continuare a serialului "Happy Days", producţia "Mork & Mindy" i-a adus lui Robin Williams prima nominalizare la premiile Emmy.
În Hollywood, steaua de pe Walk of Fame dedicată actorului american a devenit un veritabil loc de pelerinaj, fiind acoperită cu flori şi înconjurată cu lumânări şi obiecte de recuzită, precum un nas fals ca acela purtat de Robin Williams într-o scenă din comedia "Patch Adams".