"Adio Europa, Rusia venim!". Premierul Greciei merge la țarul Putin pentru ajutor
Șansele ca Grecia să ajungă la o înțelegere cu creditoriii internaționali și să evite ieșirea din zona euro sunt tot mai mici. Între timp, premierul Greciei, Alexis Tsipras, care a lansat acuze dure la adresa UE și FMI, merge să se întâlnească cu "țarul" Putin.
Premierul grec Alexis Tsipras va merge joi şi vineri în Rusia, unde se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unuiforum economic care va avea loc la St. Petersburg, potrivit CNBC.
Aceasta este a doua vizită pe care Alexis Tsipras o efectuează în Rusia în ultimele luni.
Chiar dacă motivul oficial al vizitei se referă la construirea unui gazoduct care va fi exploatat de către gigantul rus Gazprom, nu este exclus ca premierul grec și liderul de la Kremlin să discute și problema acută a Greciei din acest moment: lipsa banilor.
Oficialii greci au anunțat deja că nu mai au bani pentru a plăti tranșa din iunie către FMI dacă nu se ajunge la un nou acord de împrumut.
Ultimele speranțe se puneau în întâlnirea de azi a pun eurogrupului de la Luxemburg, însă grecii au refuzat orice concesie. În cazul unui faliment al Greciei, ţara ar putea ieşi chiar și din Uniunea Europeană (UE).
Relațiile foarte cald dintre guvernul Greciei și puterea de la Moscova nu mai surprinde pe nimeni în Europa. "Apropierea Greciei de Rusia îi convine de minune lui Putin care deja are relații bune și cu alți lideri UE, în special Ungaria, și vrea să arate influența Rusiei în Europa", spune Nicholas Spiro, managing director la Spiro Sovereign Strategy.
"Toate astea se adaugă temerii că, dacă Grecia iese din zona euro, Rusia o așteaptă cu brațele deschise", mai spune analistul citat de CNBC.