MENIU

Adevărul neașteptat despre moartea șocantă a lui Rashid, fiul șeicului din Dubai

Șeicul Rashid, cel mai mare fiul al șeicului Dubaiului Mohammed bin Rashid Maktoum, s-a stins din viață la numai 33 de ani.

Conform unui comunicat oficial, acesta a decedat din cauza unui atac de cord. Totuși, circumstanțele morții ridică numeroase semne de întrebare.

Șeicul Rashid a fost prinț moștenitor al emiratului până în anul 2008, când tatăl său i-a retras titlul, scrie dailymail.co.uk, citat de jurnalul.ro. Presa a speculat pe această temă la momentul respectiv, iar unele voci au afirmat că tânărul ucisese unul din consilierii de la Palat.

În plus, de-a lungul timpului au circulat numeroase zvonuri despre consumul de droguri și steroizi. Conform anumitor voci din înalta societate a Emiratelor, Rashid consuma hașiș și cocaină, iar în 2009, în urma presiunilor familiei revoltate, acesta a fost internat într-o clinică de dezintoxicare. Din 2008, când a fost exclus din linia de succesiune, nu s-au mai auzit foarte multe lucruri despre tânărul șeic.

Născut în noiembrie 1981, Rashid a primit o educație princiară, inițial la prestigioasa școală pentru băieți Rashid in Nad Al Sheba și ulterior, în Regatul Unit, la Sandhurt unde a fost instruit pentru o carieră militară până în anul 2002.

În Dubai au fost anunțate trei zile de doliu pentru a comemora moartea tânărului prinț, înmormântare având loc la cimitirul Hurair.

Șeicul Hamdan, fratele lui Rashid și prințul moștenitor al Dubaiului a ținut un discurs emoționant despre „pierderea celui mai bun prieten”.

Mai multe articole despre:
Dubai rashid Mohammed bin Rashid Maktoum