Adevărul despre Martorii lui Iehova. Secretul pe care nimeni nu vrea să îl recunoască
Martorii lui Iehova. I-aţi văzut prin parcuri, i-aţi văzut pe vizorul uşii de acasă, i-aţi văzut pe broşurile colorate pe care le împart.
Dar cine sunt, de fapt, Martorii lui Iehova? Care sunt legile după care se călăuzesc?
- Martorii lui Iehova nu folosesc termenul „biserică“ pentru locul lor de închinare. Ei consideră că „biserică“ se referă la un grup de închinători, nu la clădirea în care ei se adună.
- Martorii lui Iehova rămân neutri din punct de vedere politic. Nu fac lobby, nu votează pentru anumite partide sau candidaţi politici, nu candidează la funcţii guvernamentale şi nu participă la acţiuni care vizează schimbarea guvernelor. Ei consideră că păstrându-şi neutralitatea pot evangheliza toţi oamenii, indiferent de orientarea lor politică. Deşi nu se implică în chestiuni politice, Martorii lui Iehova arată respect faţă de autoritatea guvernelor din ţările în care trăiesc. Această poziţie este în armonie cu porunca biblică: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte” (Romani 13:1).
Martorii lui Iehova nu se închină
- În privinţa Bibliei, Martorii lui Iehova folosesc versiunea „Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi“, o traducere pe care ei o consideră mai clară şi mai adecvată decât toate celelalte.
- Martorii lui Iehova nu folosesc crucea în închinare. Ei consideră că Isus nu a murit pe o cruce, ci pe un simplu stâlp. Mai mult, Biblia le porunceşte creştinilor să fugă de idolatrie, ceea ce presupune, printre altele, să nu folosească crucea în închinare (1 Corinteni 10:14; 1 Ioan 5:21).
- Martorii lui Iehova nu dau zeciuală, bisericile lor fiind finanţate din donaţii anonime. - Martorii lui Iehova refuză să se înroleze în armată şi să ia parte la războaie, luând ca exemplu îndemnul dat de Isus apostolului Pavel: „Pune-ţi sabia la loc, pentru că toţi cei care iau sabia de sabie vor pieri“.
- Martorii lui Iehova acceptă medicamentele şi tratamentele medicale, dar nu acceptă transfuziile de sânge. Ei consideră că atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament se găsesc porunci care interzi introducerea de sânge în corp pentru susţinerea vieţii.
- Predicatorii Martorilor lui Iehova nu sunt plătiţi pentru activitatea lor. La slujbe, orice membru al bisericii poate predica, fără a se face discriminări în funcţie de educaţie, sex, sau vechimea în biserică. - Martorii lui Iehova resping dogma „Sfintei Treimi“. Pe Dumnezeu îl înţeleg strict în persoana Tatălui Ceresc.
Fără zile de naştere
- Martorii lui Iehova nu sărbătoresc zilele de naştere deoarece consideră că astfel de sărbători nu îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Ei cred că sărbătorirea zilei de naştere are rădăcini păgâne.
- Martorii lui Iehova nu să sărbătoresc Paştele şi nici Crăciunul, considerând că modalităţile în care sunt sărbătorite în prezent au rădăcini păgâne.
- Martorii lui Iehova se mută temporar sau chiar definitiv în unele zone în care oamenii nu au auzit de confesiunea lor. În 1943 a fost înfiinţată o şcoală care să le acorde instruire specială misionarilor Martorilor lui Iehova. De atunci, peste 8.000 de Martori au urmat cursurile acestei şcoli, cunoscute sub numele de Şcoala Biblică Galaad.
- Martorii lui Iehova consideră că religia lor este singura religie adevărată. „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o găsesc“ (Matei 7:14). Martorii lui Iehova consideră că au găsit această cale.
- Martorii lui Iehova îi botează cu apă numai pe cei care, în urma unui studiu temeinic al Bibliei, îşi exprimă dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu ca Martori ai săi.
- Martorii lui Iehova se consideră creştini dar nu protestanţi întrucât ei consideră că doctrinele protestante sunt în contradicţie cu ceea ce învaţă în realitate Biblia.
- Martorii lui Iehova cred că Dumnezeu a creat totul, dar nu sunt de acord cu creaţionismul, întrucât creaţionişti cred că Pământul are doar câteva mii de ani. Cu toate acestea – spun Martorii lui Iehova - potrivit Bibliei, planeta noastră şi Universul existau dinainte de începerea celor şase zile de creare. De aceea, Martorii lui Iehova nu contrazic cercetările ştiinţifice credibile, potrivit cărora Pământul ar putea avea miliarde de ani vechime.
Sursa: Adevărul